Uneori tara legala nu se mai suprapune peste tara reala. Contestarea revolutionara a unui stat de drept de catre masele coborate in strada inseamna intotdeauna alienarea acestui drept, semnifica intotdeauna pierderea esentei legalitatii acelui stat. Revolutiile, insurectiile s-au facut in toate imprejurarile – in strada, nu in saloane sau camere intunecoase. Ceausescu contesta „strada” cu huliganii ei, dar strada, dincolo de oricare complot, pregatind lovitura de stat, l-a rasturnat. A nu purta un dialog cu „strada”, a-i dispretui pe „golanii” stransi acolo inseamna, de fapt, a-ti contesta propria legalitate. A-ti anula propriul statut de drept. Pentru ca „strada” este reprezentativa, pentru ca „strada” da pulsul poporului. Uneori, mai bine decat o manifestare electorala. Uneori mai clar decat o alegere „libera”.

Toma Roman, citat din „Piata Universitatii” – 1991

De veghe in huliganism

Uneori Universitatea Craiova legala nu se mai suprapune peste Craiova reala. Contestarea revolutionara a Mititelului de catre masele coborate in Peluza inseamna intotdeauna alienarea acestui drept, semnifica intotdeauna pierderea esentei legalitatii acestei conduceri. Contestarile, protestele s-au facut in toate imprejurarile (pe teren propriu, in deplasare, pe arterele laturalnice ale capitalei) dar nu in birouri intunecoase sau crasme pierdute in fum de tigara. Mititelu contesta “galeria” cu huliganii ei, dar galeria, dincolo de oricare mesaj scris pe o pancarda, darama incetul cu incetul ceea ce el a construit. A nu purta un dialog cu suporterii, a-i dispretui pe “huliganii” stransi in peluza, inseamna, de fapt, a-ti contesta propria legalitate. A-ti anula propriul statut de drept. Pentru ca suporterii sunt reprezentativi, pentru ca suporterii dau pulsul tribunei. Uneori, mai bine decat o preluare a actiunilor unui club. Pentru ca suporterii nu se tranzactioneaza. Ei se castiga. Si daca i-ai pierdut, nu mai exista cale de intoarcere.

3.10.2008

Am devenit imun. E un sentiment straniu, pe care nu-l doresc suporterilor Universitatii Craiova. Eu insa l-am capatat acum. Nu l-am avut nici anul trecut in seria de poveste a celor 8 infrangeri consecutive. Desi aveam “pielea tabacita” de atata bataie, fiecare weekend insemna o noua deziluzie, o noua spulberare a sperantelor adunate pe parcursul unei saptamani intregi in care tot visam sa mai adunam si noi un punctisor… Atunci, desi n-aveam de ce, speram ca un copil sa vina weekendul si cele 3 puncte atat de necesare.
Sambata la T2, amestecat printre Gemina sau Sezione, printre UL sau cetateni (eram o gramada greu de descris in vocabularul ultrasesc, cert este ca n-am terminat meciul printre cei in care incepusem…) am reusit sa devin imun la infrangere.
Si, ca sa pastram un pic aceasta comparatie, daca anul trecut jocul nici macar nu-mi dadea sperante, cu greu numarand in fiecare meci cate 5 pase consecutive ale manjilor alb-albastri, anul acesta echipa zbarnaie, jocul place, sperante ar trebui sa fie. Eu insa am devenit imun.
Ar fi trebuit sa stiu de ce am ajuns in situatia asta, insa momentan inca nu pot sa concluzionez ce m-a adus in stadiul in care nu mai exista pic de speranta.
Poate incapacitatea mea de a intelege oameni care acum incurajeaza echipa, si peste 5 secunde ii injura. Sau oameni care topaie si striga “Cine sare…” si termina imediat cu Muije Mititelu. Sau poate am inteles intr-un final ca sub aceasta conducere nu vom ajunge niciodata mai departe. Sau poate mi-am mai dat inca odata seama ca pentru multi din tribuna, mai important e locul unde sade steagul de brigada, decat binele echipei. Ca nu stiau numele decat la vreo 2-3 jucatori din echipa, o stiam demult, nu mai aveam nevoie de vreo confirmare. Pustani care nu stiau nici echipa, dar ii dadeau … sanatate lui Mititelu din toti plamanii pe care-i aveau la dispozitie.
Sau poate clipele alea care nu se mai terminau de la inceputul reprizei secunde. Nicolo isi facea freza, si se uita in vant, spre teren, si Vice, cu foaia de joc in mana, se dadea de ceasul mortii ca nu stia ce sa faca: Valerica primise verdictul de la medic, Dina era in joc de glezne, cu schimbarea data deja la arbitrul de rezerva si anuntata de crainic, Firtulescu deja zburda prin teren si facea miscari de streching… Mister! Mister!… Nimic. Omul admira terenul si era cu spatele la toata actiunea care se petrecea in spatiul tehnic al echipei noastre… La o echipa normala, cu pretentii de Europa, Dina n-ar mai fi intrat in teren, ci Barbu in locul numarului 7. N-a fost insa cazul la noi, macaronarul nostru luandu-se cu mainile de cap cand a vazut ca efectuase toate cele 3 schimbari, el stiind doar de doua… Pe a treia a facut-o Vice.
Le-am tot spus prietenilor, ca trebuia sa vina si rasplata. Incercam sa ii mint, si pe ei si pe mine, ca prea umilisem Euro-Timisoara anul trecut, payback-time-ul trebuia sa vina. Asta ca sa mai indulcim amaraciunea unui 1-0 in minutul 80. Adevarul era insa altul: capatasem imunitate. Niciodata nu am fost mai putin afectat de o infrangere a echipei mele.

Nimic nu ma va convinge ca m-am inselat. Certitudinea e prea clara. Craiova nu va mai fi niciodata ce-a fost. Nu cu ochelaristul patron, nu cu multi dintre acesti suporteri in galerie, si in deplasari pentru a “incuraja echipa”. Unii vin in deplasari doar ca sa-l injure pe Mititelu si sa-si mai spele putin neuronul cu alcool, iar Mititelu ii arde pe unde-i prinde pentru ca nu sunt organizati nici cat sa treaca strada. Un joc de-a soarecele si pisica in care nu are nimeni de castigat, numai echipa are de pierdut. Poate in deceniul urmator, pustanii din galerie o sa ajunga si ei pe la casele lor, cu neveste si copii, si o sa mai lase echipa in pace, poate Mititelu se va retrage de la echipa si-si va pastra averea pentru copiii lui. Sa vina altii in locul lor, si al nostru, caci suntem prea incapatanati si orgoliosi. Nimeni nu da un pas inapoi, toti sunt mai destepti decat ceilalti. Privit din exterior, acest “razboi” cred ca starneste hohote de ras. Am ajuns de rasul curcilor, dar nu facem nimic sa iesim de sub reflectoare. Eu unul am pornit cu multa speranta la drum in surghiunul din B. Din pacate, nu mi-a mai ramas nici de doi lei speranta. Infrangerile nu ma mai intristeaza, victoriile nu ma mai bucura.
Imunitate pentru suporteri!!!

16.09.2008

Un singur om a decis sa nu-si recunoasca suporterii, si 250 au fost batuti si umiliti. Si ce om limitat….
Un singur om l-a eliminat degeaba pe Julio Cezar, ca doar nu putea sa-l elimine pe singurul portar al nationalei, dar care merita pe deplin acest lucru. Si ce om pervers… Tamas trebuia eliminat la faultul din spate ca ultim aparator cand a scapat Costea. La fel, tot in prima repriza mai scapase Prepelita cred, oprit tot printr-un fault din spate, dar macar atacatorul a fost eliminat in repriza secunda. Nici un om din presa noastra nu a semnalat aceste faulturi din spate, aceste nereguli uriase…
Un singur om a luat cuvantul in fata camerelor de luat vederi in numele suporterilor, si ce om … Bine ca au mai vorbit si soferii, ca au facut-o mult mai bine. Altfel ne faceam de ras. Si ce om…
Unui singur om i se vrea capul dupa acest weekend. Vice nu cred ca are nici 0,1 % vina pentru tot ce s-a intamplat Sambata seara. Este si el prins la mijloc, asa cum si noi suporterii o patim mai de fiecare data. Daca nici atata lucru nu suntem in stare sa observam o sa belim degeaba un om care a ajuns in conducerea clubului, oricat de mica ar fi aceea functie. Si ce om vrem sa demitem…
Un singur om cred ca e vinovat de infrangerea de Sambata. Napoli insista pe mana unor jucatori care ne-au aratat de atatea ori limitele lor. Prefer de 100 de ori un Gogosoiu sau Craciun in locul unui Dina sau Stoianof. Plus ca a facut schimbarile extrem de tarziu. E o boala la el asta cu schimbarile, si nu cred ca are un leac. E prima data cand spun ca meciul s-a pierdut pe mana unui singur om, Nicolo Napoli. Si nu stiu ce om e, dar sigur este antrenor.

Cam multe nenorociri se rasfrang asupra noastra din cauza unui singur om. Cand vine vorba de fotbal, parca nici n-am trai intr-o tara normala si democrata. Pentru ca prea mult au de suferit suporterii de rand, aia prinsi la mijloc tot timpul, din cauza a 4-5 oameni din functiile cheie. Cat o sa mai suferim noi astia multi, din cauza unei maini de oameni?

Si ce uameni…

3.09.2008

Stiam ca e in coma de mult timp. Mai exact, de la meciul cu Farul, cand Peluza Sud s-a manifestat incredibil de bine, dar totusi atat de fals. Cu 10 minute inainte de startul de la Galati, ajunge si Punga. “Doreleee, s-o iau pe ma-ta-n pula baaaaah”. Pe un stadion unde era o liniste monumentala, strigatul a cutremurat pina in geamurile blocurilor din apropiere. Mi s-a facut instant rau, si imi venea sa ma intorc la masina si sa dispar dintre baetii aia. Imi era rusine de ce am ajuns. Un distrus cu 2 fulare alb-albastre inonjurat la inceput de inca 25 ca mine. Io eram al 26-lea. Pina cand a aparut Punga. Cand a aparut el, ne-am facut vreo 40 de distrusi. Tot Punga urla apoi ca sa-l auda SUB-ul: “Pai ce bah, am batut atatia kilometri ca sa nu strigam nimic?” Deja incep sa sper. Poate m-am inselat, si acel strigat e doar o frustrare trecatoare, un misto ieftin. Taci ca poate incurajam azi. O sa cantam “O iubire Alb-Albastra”. Sau macar Punga cu ai lui o sa faca asta, si io o sa ma alatur imediat lor. Pentru ca SUB-ul e in protest. Tace. Apoi, Punga da tonul: “Mi-ti-telu, MUIE Mititelu”. Aprind o tigara si realizez ca vreau sa retrogradam.

Retrogradarea sper sa-l indeparteze pe Mighty de la echipa, si pe Punga cu restu din Peluza de acest fenomen. Peluza oricum a murit, dar macar sa o populeze altii mai breji decat noi, pentru ca noi deja suntem o rusine pentru acel sector. Nu e posibil ca unii curati ca lacrima, pina in adancul sufletului, sa se ia de cel mai bun jucator de pe teren de vreo 3 meciuri incoace. Atata iprocrizie n-am mai vazut demult. Noi suntem cea mai curata, dreapta si frumoasa peluza din tara si pe buna dreptate ne cerem drepturile. Peluza noastra e asa de curata, ca noi ne murdarim cu mizeriile din teren. Deci Peluza are tot dreptul sa le ceara sa plece mizeriilor, pentru a da sens cuvintelor din “proverbul”: “ei vin si pleaca, noi ramanem cu Universitatea pina la moarte, si dincolo de ea…”. Aiurea.

Vreau sa retrogradam, poate scapam de ipocrizia care ne-a cuprins. Din lojele renovate, si pina la gardul exterior al Stadionului Ion Oblemenco e un miros urat de ipocrizie si el persista de ceva timp. Alta scapare nu cred ca mai e. Trebuie sa retrogradam.

1 ora jumate pierduta din viata. Nevasta-mea doarme cu ochii deschisi in dreapta, si schimbam poate 2-3 replici. O vad doar cand se agata cu forta de manerul usii din dreapta, cand fac io vreo manevra dubioasa de si pe mine ma trec fiorii. O vad cum se incordeaza, si dupa ce s-a terminat manevra, revine la starea initiala. O leguma somnoroasa, dar dulce.

Imi iubesc nevasta, dar parca o urasc in ora aia nenorocita. Cine o sa imi dea mie inapoi ora aia jumate pe care o pierd in fiecare zi ca sa ajung la munca? Dar orele rezervate pierderii de la intoarcere?

Sa va umplu creierii cu rahat turcesc Videnilor si Basestilor, care ne amagiti de 10 ani cu o centura care sa preia din traficul asta infernal din capitala sulii. Si nici la radio nu prea mai ai ce sa mai asculti din moment ce 21 vrea sa ne arate pe zi ce trece ca face tot mai mult parte din trustul lui Voiculescu, Huidu si Gainusa sunt aceeasi de acum 3 ani cand plecau de la 21(numai ca mai slabi), si Craioveanu si Dobro se chinuie prea mult sa scoata niste glume de autobaza, si ajung sa rad doar de rasul lor… Cam putin pentru 1h37. Si azi e Luni Maine trec inapoi pe Pink Floyd la matinal, ca altfel o iau razna. Azi am avut rabdare, si m-am abtinut sa nu trec pe MP3.

Si Nicolo cica a tras o fuga pina in Italia in weekend. Nu si-o fi luat chilotii. Baaaaaaaaaaah, ai venit de 3 zile si te-ai mai intors oleaca sa mai mananci o macaroana??? Baaaaaai ItalianoVero, treci in pana mea la antrenamente ca ne bate si lanterna weekendu asta!

Atat.